Viața ne aduce uneori, pe fiecare dintre noi, și față în față cu suferința pierderii unei persoane apropiate și trecerea prin etapele doliului.
Pierderea cuiva drag este însoțită de trăiri dureroase și intense. Trebuie să înțelegem că nu doar decesul cuiva apropiat sau o despărțire ne pot provoca suferința pierderii, dar și că oricine poate să treacă printr-o situație extrem de dificilă emoțional, inclusiv copiii.
Iată câteva exemple de evenimente care pot declanșa un proces de suferință a pierderii:
- Decesul unei persoane dragi
- Despărțirea de iubit/iubită, divorțul
- Pierderea unui prieten
- Pierderea unui animal de companie
- Pierderea unui loc de muncă
- O boală gravă sau un accident grav
- Pierderea unui obiect cu valoare emoțională
- Pierderea unui plan sau proiect important
- Pierderea unei sarcini
Procesul de doliu poate fi declanșat de o schimbare pe care nu am ales-o, dar care ne schimbă inevitabil viața.
Psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross a structurat procesul de doliu în cinci etape, însă fiecare persoană trăiește pierderea în felul ei personal, în funcție de mulți factori.
Înțelegerea procesului de doliu și a etapelor lui poate să fie de mare ajutor, atunci când ne dorim să depășim într-un mod sănătos momentul dificil cu care ne confruntăm.
Suferința – Etapele doliului
NEGAREA
În faza de negare, care este un mecanism de apărare în fața suferinței, a durerii, reacționăm prin a refuza să privim realitatea.
„Nu e adevărat!”, „Așa ceva nu mi se poate întâmpla!”, „Nu pot să cred!”, „Mi se pare!” și alte astfel de gânduri ne vin în minte, pentru a ne proteja de durerea pe care nu vrem să o simțim sau de realitatea pe care nu vrem să o confruntăm. Faza de negare este un fel de amânare a momentului în care vom da ochii cu realitatea, cu schimbarea care s-a produs fără voia noastră.
FURIA
Faza de furie în procesul de doliu este și ea tot una de apărare, în care direcționăm către exterior suferința. Dăm vina pe ceva sau pe cineva pentru ceea ce ni se întâmplă.
„Îl / O urăsc!”, „Va regreta că mi-a făcut asta”, „El / Ea e de vină!”, „Din cauza lui / ei am eu de suferit!”, „Cum e posibil ca Universul să lase să se întâmple așa ceva!”, „Dumnezeu nu există, altfel n-ar fi lăsat să se întâmple asta!”, „Îi arăt eu că nu se descurcă fără mine!”.
Nu suntem încă pregătiți emoțional să depășim tragedia, dar deja știm că tragedia există. Nu o mai putem nega.
Ca să nu fim copleșiți de durerea pierderii, ne apărăm prin a simți și a exprima furie pentru ceea ce s-a întâmplat și o direcționăm către cineva sau ceva. De cele mai multe ori, manifestările declanșate de acest mecanism de apărare sunt și psihosomatice: insomnie, tulburări gastro-intestinale, dureri de cap, tulburări de alimentație, aritmie.
NEGOCIEREA sau Jocurile psihologice.
S-a epuizat și furia, însă mai avem mecanisme de apărare împotriva durerii.
Faza de negociere se referă la evitare, la încercarea, de multe ori disperată sau puerilă, de redobândire a controlului. O putem identifica atunci când avem tendința de a găsi modalități prin care am putea controla ceea ce deja s-a întâmplat, cu intenția să revenim la starea de dinainte de pierdere, când totul era bine.
În faza de negociere ne iluzionăm că avem control, cu speranța că vom reuși să evităm durerea și schimbarea. Aici apar promisiuni, jurăminte, rememorarea trecutului și suntem gata să facem orice ca să revenim la ce a fost.
TRISTEȚEA și Depresia
Negocierea nu mai funcționează!
Acum ne dăm seama că realitatea este ceea ce este și asta ne întristează, ne face să fim retrași, chiar să ne și izolăm. Este faza în care plângem, în care trăim durerea pierderii, în care conștientizăm că nu putem schimba nimic, că nu avem control asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Pentru a trăi această etapă a doliului este nevoie de conștientizare, de curaj. Când ajungem să trăim tristețea pierderii înseamnă că rațiunea a intrat în funcțiune. Aici nu mai suntem într-un mecanism de apărare. Oricât de neplăcută ar putea părea tristețea, este o emoție cât se poate de utilă. Tristețea ne ajută să integrăm realitatea așa cum este ea și să ajungem la acceptare.
Fără această etapă vindecarea nu este posibilă. Însă există și o capcană. În această fază a doliului poate apărea adesea depresia.
Dacă ne izolăm și refuzăm pentru mult timp contactul cu ceilalți, dacă ne lăsăm prea mult timp acaparați de durerea pe care am conștientizat-o, depresia se poate instala pe nesimțite.
Poate apărea un blocaj și este ca și când ne-am predat în fața durerii. Este important să facem efortul de a reveni la o viață cât mai apropiată de normal, să ne îngrijim de propria persoană. Este important să avem în jur prieteni sau apropiați. Refuzul de a reveni la ritmul firesc al vieții poate să fie o problemă reală, iar consultarea unui specialist este soluția optimă.
ACCEPTAREA și Integrarea
În această fază a doliului vorbim despre vindecare.
Odată cu acceptarea vine și conștientizarea că ceea ce am trăit este o experiență și că ne vom continua viața dintr-o nouă postură.
În această etapă știm că nu am ales schimbarea, dar alegem să acceptăm schimbarea ca parte din viața noastră. Durerea încă există, însă nu ne mai este frică de ea, o observăm și învățăm. Odată ce acceptăm că am pierdut ceva sau pe cineva, noi orizonturi se deschid și putem să ne găsim din nou echilibrul.
Fiecare persoană este unică și fiecare trăiește etapele doliului în felul său. Este posibil ca cineva să trăiască mai multe etape în același timp, la fel cum este posibil ca cineva să retrăiască unele etape. De asemenea, pentru fiecare dintre noi, durata fiecărei etape poate fi diferită. Întregul proces este unul cât se poate de natural.
Primele trei etape sunt puternic legate de instinctul de supraviețuire și se declanșează în mod inconștient, automat. Este important să le cunoaștem, să le înțelegem ca să ne putem da seama în ce punct ne aflăm în raport cu pierderea. Dacă nu conștientizăm procesul, posibilitatea ca cele trei etape să se repete la nivel emoțional, în subconștient, este mare. Asta ar însemna că am rămas într-o buclă și că ajungem să retrăim acest proces. Sănătatea emoțională este astfel în pericol, iar schimbarea nu poate fi acceptată, integrată, deși ea s-a produs deja. Pe de altă parte, conștientizând fiecare etapă a doliului este posibil să depășim mai rapid suferința și să beneficiem de o vindecare activă, sănătoasă.
Ultimele două etape reprezintă evoluția noastră, transformarea noastră în acea versiune care deja a supraviețuit și acum este mai puternică sau pur și simplu mai înțeleaptă. „Schimbarea este inevitabilă!”
Dacă treci printr-o perioadă foarte grea, găsești aici numerele de urgență și liniile gratuite de sprijin emoțional. În caz de pericol imediat, sună la 112.