Tututror ni s-a întâmplat ca în relațiile noastre, mai ales cu cei apropiați, să trăim și să ne simțim prada unor emoții puternice cum ar fi vinovăție, furie sau chiar teamă. Conform terapeutei canadiene Lise Bourbeau, «toate trăirile neplăcute din viața noastră, pe plan mental, emoțional și fizic sunt legate de traumele copilăriei».
Așadar, fie că suntem conștienți sau nu, felul în care percepem relațiile noastre – fie că sunt cele cu colegii de muncă, cu prietenii, cu vecinii, cu o persoană întâlnită la magazin ori cu persoane apropiate cum ar fi prietenii, copiii, părinții și până la relațiile amoroase – se raportează la traumele din copilărie.
Pe scurt, modul în care relaționăm este determinat, în mare măsură, de traumele din copilărie.
Ce sunt traumele copilăriei
Traumele din copilărie sunt suferințe profunde pe care mulți dintre noi le purtăm la nivel emoțional, de cele mai multe ori fără a fi conștienți, în legătură cu anumite evenimente care s-au petrecut în timpul copilăriei și care ne afectează calitatea vieții de adulți.
Cum apar traumele copilăriei?
Suntem tentați să credem că traumele se dezvoltă doar în contextul unor experiențe extreme. În realitate, acestea apar atunci când sistemele noastre naturale de răspuns la stres sunt activate frecvent, prelungit sau puternic, chiar dacă nu este o experiență violentă.
De exemplu, un copil crescut de o mamă care este mereu foarte ocupată, care nu are suficient timp și energie pe care să le dedice celui mic, va suferi fiindcă el are nevoie de atenție, de conexiune, de confirmare și de validare din partea mamei. Dacă nevoile lui nu sunt satisfacute un timp îndelungat, prin repetarea exeperiențelor, copilul va simți că nu este demn de atenție, că nu este important, se va simți neglijat, crezând că ceva este în neregula cu el. Această credință va fi întărită de fiecare experiență asemenatoare și astfel va fi creată o convingere, iar aceasta va fi un fel de grilă sau lentilă prin intermediul căreia va interpreta tot ce trăiește. Astfel este creată o traumă, care, neînțeleasă și nevindecată, va afecta modul în care acest copil devenit adult se va raporta la relațiile sale, mai ales la cele intime. El se va raporta la celălalt cu acea parte-copil care s-a simțit neglijată și a suferit.
În cazul de mai sus, mama respectivă nu avea nici cea mai mică intenție de a-și răni copilul. Poate că era nevoită să aibă două job-uri pentru a-l putea întreține, ceea ce făcea ca ea să nu mai poată trăi o viața relaxată și satisfăcătoare alături de copilul ei și astfel i-a activat acestuia, fără să știe, în mod prelungit sistemele de răspuns la stres. Copilul a trăit emoții intense și dureroase, în mod repetat sau pentru un timp îndelungat.
Pe scurt, când acea parte din noi care ține de supraviețuire este activată frecvent, prelungit sau puternic în timpul copilăriei, cel mai probabil se va forma o traumă. Sau, dacă nevoile noastre nu sunt satisfăcute (de către cei care sunt împuterniciți să o facă) în mod repetat, prelungit sau intens, cel mai probabil că vom suferi, vom dezvolta traume.
Traumele pot apărea în contexte de abuz emoțional, abuz fizic, abuz sexual, neglijare emoțională, neglijare fizică, mamă tratată cu violență, abuzul de substanțe în familie, boala gravă a unui membru din familie, decesul unui membru din familie, separare parentală sau divorț, membru din familie aflat în închisoare.
De asemenea, lipsa iubirii, a armoniei în familie, o boală gravă sau o deficiență care duce la pierderea încrederii în sine, mai mulți frați și multe altele pot duce la instalarea unor traume extrem de dureroase și dificil de identificat.
Cu cât numărul traumelor din copilărie este mai mare, cu atât și suferința este mai mare, iar posibilitatea ca adultul să dezvolte comportamente nesănătoase este pe măsură. Studiile arată că multe dintre problemele comune de sănătate, cum ar fi obezitatea, anorexia, bolile de inimă, alcoolismul, consumul de droguri, diabetul, cancerul, au la bază traumele din copilărie.
Cum recunoștem traumele din copilărie
Am văzut că un copil crescut de o mamă indisponibilă emoțional va suferi și va simți că el nu este demn de atenție, că este ceva în neregulă cu el, iar repetarea experiențelor îi va întări această convingere. Pe măsură ce acest copil traumatizat (suferind, rănit) începe să se comporte prin prisma convingerilor (credințelor) pe care le dezvoltă, el nu mai este el însuși ci va adopta o mască (un mod de apărare în fața unei situații ca răspuns la activarea rănii). Se va comporta și va deveni tot mai mult cine crede el că ceilalți ar vrea ca el să fie, crezând că aceasta îl va proteja de suferință.
De asemenea, în fața unei situații pe care o va percepe ca dezagreabilă, acest copil devenit adult nu va reacționa la situația în sine, ci la trauma pe care situația respectivă o va reactiva în el.
Care sunt traumele copilăriei
Lise Bourbeau, terapeut canadian și autoare a peste 20 de bestselleruri internaționale, a clasificat într-un mod detaliat traumele din copilărie, în cartea “Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine”, teorie care stă la baza a numeroase abordări din psihoterapie, autocunoaștere și dezvoltare personală.
Cele cinci răni abordate de Lise Bourbeau se ascund sub cinci măști, cinci caractere:
- Rana de respingere – masca Fugarului
- Rana de abandon- masca Dependentului
- Rana de umilință- masca Masochistului
- Rana de trădare – masca Dominatorului
- Rana de nedrepatate – masca Rigidului
Atât felul în care ne purtăm cât și felul în care arătăm ne dau indicii despre rănile noastre. Este posibil ca, citind descrierea comportamentului și atitudinea măștii pentru fiecare rană, să vă recunoașteți în fiecare dintre ele, dar se întâmplă foarte rar ca o persoană să aibă toate cele cinci răni active în același timp. De asemenea, rănile sufletului pot avea intensități diferite la persoane diferite.
Totodată, Lise Bourbeau ne avertizează : “Recunoscând una dintre rănile voastre, puteți să aveți o reacție la descrierea măștii pe care o creați pentru a evita suferința. Este vorba despre o rezistență foarte umană și naturală. Acordați-vă suficient de mult timp.”
Rănile dobândite în copilărie ne conduc din umbră deciziile, comportamentele, acțiunile, ralațiile, cariera și chiar sănătatea. Chiar și deciziile ce par raționale sunt influențate de una dintre aceste răni ce reprezintă un fel de model de viața, un fel de grilă prin intermediul căreia interpretăm ceea ce trăim.
Primul pas pentru a redeveni noi înșine este să învățăm să recunoaștem aceste răni.
În articolele următoare voi reveni cu descrierea fiecărei măști în parte.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.