Când simți că totul din jur lucrează împotriva ta, că ghinionul te are în vizor numai pe tine și că nu ai niciun fel de control asupra propriului destin, atunci s-ar putea să fii în rolul lui Calimero. Numele de „sindromul Calimero” a fost dat de psihanalistul Saverio Tomasella care a încercat să deslușească, într-o cheie ludică, ce se întâmplă în mintea persoanelor convinse că sunt victimele destinului. Denumirea aleasă de Tomasella vine de la eroul unui serial pentru copii realizat în anii ’70. Calimero este cel de-al 17-lea copil-pui al unei doamne-găină și suferă cumplit din pricina faptului că penajul său este de altă culoare față de cel al fraților săi. De-a lungul serialului, puiul stigmatizat are parte de o serie de experiențe mai mult sau mai puțin plăcute, care îl fac să exclame: „Nimeni nu mă înțelege!”
„Sindromul Calimero” nu este un diagnostic clinic, ci numele unui tipar de gândire. Îl întâlnim mai des la oamenii cu o stimă de sine scăzută, nesiguri pe ei și cu o gândire pesimistă. Acești oameni pot dezvolta o veritabilă mentalitate de victimă pe care o proiectează asupra vieții, făcându-și existența un chin fără sfârșit. Cred adesea că oamenii din jur ticluiesc planuri împotriva fericirii lor, că lumea este un loc plin de pericole, că ceva rău urmează să se întâmple, că numai alții au noroc în viață și ei nu, etc. Prin acest mod de a gândi, victima reușește să atragă în viața sa oameni și conjuncturi care să-i valideze acest mod de a vedea lucrurile. Iar când un eveniment negativ îi va ieși în cale, atunci va spune cu glas mare: „Vezi, am simțit că așa va fi!”
Cum se naște o victimă?
Cauzele care favorizează apariția unei viitoare victime sunt multiple și variază de la persoană la persoană. Printre cele mai frecvente cauze care duc la sindromul de victimă ar fi:
1. Experiențele traumatizante din copilărie
Un copil care a suferit felurite abuzuri poate să învețe că este o persoană lipsită de putere și care nu deține controlul asupra propriei vieți. Când ajunge la maturitate are tendința să se apropie de persoane care seamănă cu părinții săi pentru că acesta este modelul pe care l-a avut de mic în fața ochilor. De cele mai multe ori, copilul abuzat și lipsit de putere se va metamorfoza într-un adult victimă, răzbunându-se în felul acesta pe părinți. O astfel de persoană va adopta drept crez următoarele cuvinte: „Este vina voastră pentru cum sunt eu acum; sunt disfuncțional pentru că voi nu ați știut să mă creșteți, așa că suportați consecințele.” Copilul abuzat crește cu mentalitatea că viața este nedreaptă, se simte lipsit de orice putere, nu va ști cum să gestioneze dificultățile apărute pe parcurs, va fi tentat să renunțe la luptă, să se autosaboteze și să ducă mai departe neputința învățată.
2. Un strop de suferință în schimbul unei clipe de afecțiune
Un copil care a fost lipsit de iubirea părinților poate învăța că numai prin suferință poate atrage atenția. Adesea, copilul observă că numai atunci când suferă, când se arată neputincios, când are o perioadă mai grea, părinții se întorc către el cu atenție și afecțiune. La maturitate, acest comportament se manifestă prin căutarea situațiilor care să-l țină în stare de suferință pentru că în acest fel se va bucura de atenția celor din jur.
3. „Victima” cu care te întâlnești la micul dejun
Aici avem în vedere persoanele din familie (părinți, frați, bunici, etc.) care au o influență semnificativă asupra noastră. Dacă un copil va crește lângă o victimă, acesta poate să preia cu ușurință atitudinea și comportamentul acesteia. Tendința de autovictimizare va crește în timp, ea nefiind o trăsătură cu care ne naștem, și va fi ca un reflex pe care l-am dobândit prin imitația persoanelor apropiate.
Portretul victimei ajunse la apogeu
O astfel de persoană nu va avea niciun fel de control asupra emoțiilor și acțiunilor sale. Se va simți permanent urmărită de ghinioane, ca și când Universul s-ar amuza copios de pe urma neîmplinirilor sale. Victima va avea tendința să arunce vina pe alții, își va găsi cele mai bune scuze atunci când altcineva încearcă să o trezească la realitate și va găsi cele mai bune explicații pentru situația în care se află. Pentru astfel de persoane, problema este mereu undeva în afară, la cei din jur, nicidecum în propria ogradă.
Și cu toate acestea victima tânjește după o soluție miraculoasă, după o formulă magică menită să-i facă viața așa cum o vrea ea. Când i se oferă ajutor, victima este reticentă. Discuțiile amicale pe marginea problemei sale i se par inutile, o nemulțumesc și de cele mai multe ori stârnesc replici ca: „of, tu nu înțelegi ce e în sufletul meu!”, „nu o să pot niciodată” etc. Orice tentativă de încurajare sau orice plan de scăpare va fi refuzat din start și catalogat drept inutil. Victima are tendința de a-i cataloga pe cei din jur ca fiind cei mai fericiți, cei mai bogați, cei mai împliniți, cei mai cei. Și chiar și atunci când lucrurile par că îi merg bine, reușește să găsească un motiv pentru a se plânge. Dacă este criticată, constructiv desigur, se supără și se înfurie. Pe deplin conștientă, victima nu vrea să coboare înlăuntrul ei, să-și analizeze faptele, vorbele, gândurile, nu vrea să dea piept cu întunericul din lăuntru pentru că probabil ar trezi-o la acea realitate de care se tot ascunde.
Și totuși, cum se vindecă o victimă?
La fel ca în medicina generală, primul pas către vindecare este diagnosticarea. Când victima își asumă faptul că nefericirea din prezent este o consecință a unor fapte pe care le-a făcut în trecut, ajunge să caute schimbarea. Ieșirea din rolul de victimă presupune acțiune, renunțarea la comoditate și adoptarea unei atitudini proactive. Iată câțiva pași care te vor ajuta să ieși din rolul de victimă:
I) În primă fază, încearcă să te canalizezi mai mult pe ceea ce ai decât pe ceea ce nu ai. Pornește de la lucruri mărunte, ca tricoul cumpărat acum două zile care îți vine perfect și mergi până la a te bucura că ai ajuns acasă cu bine după o zi în care traficul era infernal. Știu, par lucruri banale, dar dacă continui să faci acest exercițiu, vei vedea că îți va schimba radical modul de a vedea lumea.
II) Stabilește-ți mici obiective pe care să le bifezi la final de zi. Fii mai amabil, zâmbește mai mult, fii mai calm, lucruri simple. La început o să-ți fie greu să te ții de ele pentru că ți se vor părea ceva forțat, dar cu trecerea timpului vei vedea că starea ta de spirit se va îmbunătăți.
III) Dedică-ți mai mult timp pentru a reflecta la acțiunile tale. Nimeni de pe lumea aceasta nu poate spune că le știe pe toate, de aceea este bine să stai în tihnă câteva minute și să te vezi din afară. La final de zi analizează situațiile în care te-ai simțit victimă și întoarce-le pe toate părțile. Vezi dacă puteai rezolva acele situații printr-o raportare diferită față de problemă. Fă scenarii în care ai fi reacționat diferit și analizează rezultatele. Concentrează-te mai mult pe găsirea soluției decât pe neplăcerile care nu-ți dau pace.
IV) Încearcă să fii cât mai independent. Nu mai sta la cheremul altora atunci când vine vorba de fericirea ta. Renunță la așteptarea acelui moment salvator pentru că atunci vei rămâne tot la stadiul de victimă. Sigur, poți cere ajutorul atunci când situația o cere, însă ceilalți te pot ajuta până la un anumit punct, restul ține exclusiv de efortul tău. Nu este în regulă să ne așteptăm ca ceilalți să-și asume responsabilitatea pentru problemele noastre și să le rezolve în locul nostru.
Dacă te recunoști în acest tipar și vrei să lucrezi la el cu un specialist, află cum lucrăm în psihoterapie sau programează o discuție.
Dacă treci printr-o perioadă foarte grea, găsești aici numerele de urgență și liniile gratuite de sprijin emoțional. În caz de pericol imediat, sună la 112.