fbpx

Blog

competiția
Ochii larg închiși Mentoring Psihoterapie

Competiția în viața copiilor. Calvarul sau plăcerea de a intra în competiție?

Competiția copiilor sau competiția școlară este un subiect abordat atât de către mediile profesionale, pedagogi și psihologi, cât și de către părinți. De cele mai multe ori, abordarea subiectului naște polemici bazate pe competitivitatea adulților în susținerea adevărului propriu.


Era 2 decembrie 2012 când provincia Navarra, Spania, găzduia un nou cross. La start se aliniaseră sportivi din toate colțurile lumii, însă numai unul avea să plece acasă cu medalia de aur. Pe locuri, fiți gata, start! Și voinicii îi dau bice. La început, alergătorii se țin umăr la umăr, însă după câteva ture, diferența de rezistență începe să iasă la iveală. Pe ultimul tur rămân doar doi: Abel Mutai, reprezentantul Kenyei, iar în spatele lui, spanioulul Ivan Fernandez. Cursa părea ca și câștigată pentru kenyan. Dar pe când mai avea doar câțiva metri până la finish, atletul de culoare se oprește, crezând, eronat, că trecuse deja linia de sosire. Din spate, printre gâfâieturi și sudoare, Fernandez începe să strige la Mutai, care nu pricepea ce se întâmplă. Când a ajuns în dreptul lui, ibericul l-a împins din spate făcându-l să câștige cursa. La declarațiile de după cursă, reporterii au făcut coadă în dreptul spaniolului și l-au întrebat ce a fost în capul lui. Ivan a răspuns: ,,Nu l-am lăsat să câștige, avea să câștige.”


De cele mai multe ori când oamenii aud o astfel de poveste sunt tentați să judece decizia sportivului spaniol ca fiind una puerilă. În cazul de față, Fernandez a știut că poate câștiga cursa pe fondul greșelii, impardonabile, a lui Mutai, dar asta nu-l mulțumea. De ce? Pentru că avea conștiința faptului că, dacă l-ar fi reîntâlnit pe kenyan la o nouă cursă, tot alergătorul de culoare va fi mai bun ca el. Pentru spaniol nu conta medalia sau competiția în sine, ci faptul că el nu avea cursa în propria mână.

În numele spiritului de competiție, am fi tentați să spunem, astfel de greșeli trebuiesc taxate și privite ca pe niște cadouri pe care destinul ni le presară pe culoarul vieții. Oare? Astăzi, vorbim despre feluritele fațete ale competiției.

Geneza competiției școlare și cum se manifestă ea

De când venim pe această lume, trăim într-un perpetuu climat competițional. În familie se nasc false competiții între frați prin întrebări de genul ,,Așa-i c-o iubești mai mult pe mami decât sora/fratele tău?” sau ,,Arată-mi cât de mult mă iubești tu pe mine”. Și uite așa copilul începe să se ia la întrecere cu cei din jur pentru a primi aprecieri cât mai mari. 

La școală, scânteia competițională este declanșată de obținerea unor note mai mari decât ale colegului/colegei și de umilirea celor care, la festivitatea de premiere, nu au obținut coroniță. În cazul în care nu ești pe baricada celor premianți, vei fi tentat să nutrești sentimente de ură față de colegi, ajungând până la scăderea drastică a stimei de sine.

Dacă nu-i pe note, atunci lupta se dă pe activitățile extrașcolare. Care dintre elevi excelează mai mult la cercul de lectură, cine are un rol mai important în trupa de teatru sau care este vedeta echipei de fotbal a liceului. Modul de raportare față de competiție este dat în primul rând de valorile din familie și este dublat de profesorii de la școală.

Roadele pozitive ale competiției

Până acum am vorbit de competiție dintr-un anumit punct de vedere, unul mai sumbru ați putea spune. Dar să fii angrenat într-o competiție poate fi chiar un lucru frumos și productiv. Pe ce mă bazez când spun asta? Păi, întâi de toate, competiția conferă o componentă ludică activităților școlare. Cum ar fi dacă indiferent de ce faci, ai primi aceeași răsplată pe care a obținut-o și elevul care nu s-a sinchisit deloc? Făcând parte dintr-un joc care are un obiectiv precis, o medalie de aur spre exemplu, copiii învață că autoperfecționarea este importantă. Iar dacă vorbim de un concurs pe echipe, elevii învață că trebuie să lucreze împreună, să se sprijine pentru ca efortul final să le aducă succesul bine meritat. Dozată așa cum trebuie, dorința de succes îi va motiva pe elevi să dea tot ce au mai bun pentru a mai gusta și cu altă ocazie din roadele sale.

Pentru sănătatea dumneavoastră evitați excesul de sare, zahăr și…competiție!

Odată ce elevul a câștigat unele victorii, părinții vor fi tentați să ceară mai mult. Dacă anul asta a luat premiul întâi cu 9,50 ei bine, la anul să fie 9,80. Când se întâmplă astfel de lucruri, pe umerii copilului apare presiunea. S-a demonstrat că ambițiile absurde, nu fac altceva decât să-l demotiveze pe copil, punându-i în spinare un bagaj sub a cărui greutate va ceda. Nu uita un lucru, fiecare competiție surprinde copilul într-un anumit stadiu al dezvoltării sale psihice și emoționale. În cazul în care succesul se măsoară, exclusiv, prin câștigarea locului întâi, atunci efectele obținerii unui loc trei vor fi catastrofale. Este foarte important să-i spuneți copilului că traseul său în competiție este mult mai valoros decât locul pe care s-a clasat la final. Valoarea sa este dată nu prin comparație cu alții, ci prin progresul față de ultimul concurs la care a participat.  Podiumul este un loc limitativ, este făcut de așa natură încât, doar trei persoane se vor urca pe el la final. Dacă nu te regăsești pe el, asta nu înseamă că ești lipsit de valoare. Concursurile sunt subiective. Juriul care împarte laurii, nu alege câștigătorul după cât de frumos a evoluat un concurent, ci după cât de puține greșeli a făcut. Pe lângă acestea, elevii crescuți în spiritul competiției resimt mai puternic presiunea performanței, care poate conduce la epuizare și în cel mai rău caz la depresie.

Cu alte cuvinte, spuneți-le copiilor voștri că adevărata competiție pe care o au de purtat nu este cu colegul/colega, ci cu ei înșiși. Spuneți-le că de fiecare dată când constată că au fost mai buni decât concursul trecut, că au evoluat, atunci sunt automat câștigătorii zilei și asta contează cel mai mult. 

Competiția este benefica atunci când rezultatul este evoluția abilităților noastre, învătarea sau perfectionarea unor deprinderi, devenind combustibilul sinelui: „Stima de sine. Încrederea în sine.”
Competiția devine toxică atunci când rezultatele ne alimentaza sinele fals, ego-ul: „aroganța, infatuarea, răzbunarea, nevoia de atenție, gândire rigidă.

Scrie-mi un mail

salut@dezvoltam.ro

Trimite-mi un mesaj pe WhatsApp

0730960000
%d blogeri au apreciat: