De ce ne simtim pierduti in viata?
De-a lungul vietii, cu siguranta, fiecare dintre noi s-a simtit pierdut si s-a intrebat cine este, care este scopul sau in viata, ce isi doreste sa obtina sau unde ii este locul.
Desi aceasta cautare este un prilej de crestere, de dezvoltatre si ne vorbeste despre autenticitatea Eu-lui nostru, se transforma in confuzie, frustrare. Un vartej care ne duce de colo pana colo ca pe Dorothy din Vrajitorul din Oz, atunci cand confuzia este ignorata sau nerezolvata. Motivele pentru care aceasta intrebare isi face aparitia sunt multiple si poarta accentele unice ale fiecarei persoane, insa au si elemente comune.
Mai departe vom discuta despre partea comuna a acestor motive: Relatiile simbiotice toxice, Reprimarea, Doliul si Frica.
Simbioza toxica – reletii toxice
Studiile arata ca de cele mai multe ori adultii care au dezvoltat relatii simbiotice cu unul dintre parinti sau cu un alt adult important din viata lor au dificultati in a lua singuri decizii, in a isi da seama ce nevoi au sau ce isi doresc in viata. Acesta dinamica relationala impune un ritm lent pentru acesti oameni in a-si explora propriile nevoi si valori.
Cel mai probabil cand ne gandim la simbioza, tendinta este sa ne imaginam o relatie in care copilul face ceea ce isi doresc parintii. Simbioza poate sa insemne si comportamente de rebeliune, tipete, respingere si furie puternica fata de parinti. Acest tip de simbioza, dupa cum precizeaza si scriitoarea Susan Forward, il controleaza pe copil prin emotiile negative, iar deciziile luate sunt influentate de aceste emotii. In ambele cazuri, nu exista spatiu si libertate sa fim noi insine, sa ne dorim sau sa simtim ce avem nevoie deoarece suntem conditionati sa indeplinim dorinte si nevoi care sunt preluate, sa fuzionam cu simtirile si visurile unei alte persoane, sa fim loiali unor perceptii dinafara.
Atunci cand ne impotrivim si avem reactii puternice de furie, de refuz inseamna ca evitam sa ne uitam la nevoile noastre. Dorinta din spatele comportamentului este de razbunare pentru o nedreptate pe care am simtit-o. Tot prin acest comportament intens mai putem obtine atentia oamenilor din jur, acesta fiind o modalitate de relationare invatata de-a lungul timpului si in care, in mod paradoxal, gasim confort.In realitate, genul acesta de interactiune inseamna comoditate, siguranta si rutina pentru subconstient, fara prea multa libertate de exprimare sau explorare a mediului exterior si interior.
Fuziunea cu parintii poate sa fie transferata catre partenerul de viata de la care putem imprumuta visurile, emotiile, gusturile pentru mancare, haine, valorile si chiar nevoile. Aceasta ceata continua, impusa de legaturile de dependenta cu alte persoane, poate fi depasita, bineinteles. Tot ce aveam nevoie sa facem este sa ascultam atat corpul cat si emotiile care ne imping sa avem diverse comportamente in care pare ca nu este locul nostru.
Mecanismele de aparare – Coping. Reprimarea.
Sentimentul de a fi pierdut sau confuz il simtim in raport cu ceilalti, in raport cu locul in care suntem, in relatie cu viata spirituala, viata profesionala si multe alte aspecte. Alte motive care pot sa aiba ca rezultat perioade de obscuritate sunt mecanismele de aparare (coping). De-a lungul timpului, ne formam diverse mecanisme de aparare pentru situatiile greu de dus din punct de vedere emotional.
Unul din acestea este reprimarea emotiilor, gandurilor, imaginilor etc. In momentul in care se activeaza acest mecanism de coping, subconstientul nostru, incercand sa ne apere de o suferinta puternica, nu ne permite sa accesam informatiile respective. Astfel ajungem sa avem comportamente pe care nu le intelegem, sa simtim diverse stari care par a nu avea legatura cu nimic din prezentul nostru sau trecutul pe care ni-l amintim.
Reprimarea, ca si alte mecanisme de coping, se formeaza pentru ca aparent ne aduce diverse beneficii. Acestea pot exista pentru o perioada de timp, noi fiind in continua dezvoltare, schimbare.
Va rog sa va imaginati un copil caruia i s-a tot repetat ca este mult prea sensibil si ca plange des. In aceasta situatie, adultii din jurul sau i-au transmis mesajul ca a simti si a exprima emotii este ceva gresit, astfel copilul ajungand sa le reprime. In copilarie, acest mecanism l-a ajutat sa primeasca validarea si atentia parintilor, nevoi de baza ale fiecarei fiinte umane. Desi, atunci a existat un beneficiu, in viata de adult reprimarea devine doar un obstacol in cladirea unei vieti sanatoase si un factor de confuzie.
Un alt rezultat al reprimarii poate contura depresia, sentimente de inadecvare si dificultati in a mentine relatii sanatoase cu cei din jur ceea ce duc si ele, la randul lor la o perioada lunga de noapte continua in care e greu sa gasesti raspunsurile ascunse atat de bine.
Asadar, confuzia, in care suntem deconectati de la emotiile noastre, de la cine suntem cu adevarat ascunde niste nevoi profunde care necesita explorate si auzite.
Pierderea, despartirea, divortul, doliul!
Cand traversam o pierdere vorbim fie despre moarte unei persoane dragi, a unui animal sau o despartire, fie de pierderea unui job, viata noastra pare in bataia vantului; pierderea necesitand repozitionarea noatra, mai precis repozitionarea mentala si emotionala. De exemplu, daca un membru al familiei sau un prieten isi pierde viata, ne putem simti pierduri pentru planurile facute si pe care nu le vom mai putea face cu persoana respectiva. Atunci este nevoie de un nou aranjament care se intampla in timp, dupa ce parcurgem toate etapele doliului – negare, furie, depresie, negociere,
acceptare si schimbare. Mai mult, confuzia intervine si pentru ca ne identificam cu jobul, persoana pierduta sau dispare rolul pe care il aveam pana in momentul respectiv.
Pierderea este un subiect amplu, insa ma opresc la un ultim motiv care produce confuzie si anume disperarea durerii pe care o simtim, faptul ca este dificil sa vedem capatul tunelului intr-o stare de lipsa de speranta si neputinta.
Vezi si articolul despre Doliu
Frica in prezenta unui pericol sau la gandul unui pericol!
Teama are consecinte multiple asupra corpului si psihicului nostru. In ultimii ani s-au scris nenumarate articole pe aceasta tema si a devenit acceptata ideea ca teama si stresul pot avea consecinte in ceea ce priveste sanatatea nostra fizica.
Dar ce se intampla cu cea psihica? Ei bine, consecinte sunt multe precum increderea scazuta in sine, relatii precare, evitarea explorarii propriei persoane, decizii de a ramane in situatii care nu ne pun in valoare sau neplacute.
O alta cauza pentru care ne putem simti pierduti sau confuzi in legatura cu propria persoana si are legatura cu teama este faptul ca ne este frica de ceea ce nu cunoastem. Asadar, ne refuzam multe experiente care ne pot ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa realizam care este scopul nostru in viata, care sunt nevoile, abilitatile, valorile sau rolurile in diverse contexte. Sunt situatii in care teama ia o alta forma adica sa avem simptome fizice fara sa realizam care sunt gandurile sau emotiile din acel moment. Confuzia si frustrarea intervine in momentul in care nu gasim cauza medicala a acelor simptome.
De asemenea, teama cu un nivel ridicat afecteaza memoria, gandirea, concentrarea. Putem intalni multi elevi care invata si simt ca nu pot memora sau intelege informatiile.
De ce ne simtim pierduti in viata?
Asa cum suntem fiinte unice si motivele pot fi unice sau contextul in care aceste motive sunt create, insa un lucru e clar, deconectarea de propria persoana, dificultatea de a fi autentic ne conduce pe un drum plin de ceata cu prea putine posibilitati si in acelasi timp cu prea multe. Dr. Gabor Mate, in unul din discursurile sale afirma faptul ca “fiind prea buni, ne poate ucide”. Asa ca, atunci cand ne simtim pierduti in viata, raspunsul il gasim intotdeauna in interiorul nostru.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.