Blog

Ochii larg închiși

Destinul. Si totusi, ce e Destinul?

Auzim uneori cum unii oameni se plang ca destinul nu le e favorabil, ca viata nu le-a dat una sau alta, ca cineva i-a adus la disperare sau le-a luat cei mai frumosi ani din viata, ca au avut un esec din cauza cuiva, ca nu-si pot face bine treaba la munca din cauza sefului, si exemplele ar putea continua despre evenimente care au loc din motive imposibil de controlat de catre cei care le traiesc.

Destinul

Noi, romanii, avem chiar si un sinonim pentru Destin, Soarta si toti stim ca aceste cuvinte se refera la ceva despre viata, insa fiecare intelege in felul lui notiunile, in functie de multi factori.

Ce e Destinul?

Sa fie oare Destinul ceva cu care te nasti, daca tot exista proverbul “Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”?

Sa fie o chestiune religioasa, ca si cand o forta superioara noua, atotputernica si atotstiutoare decide in locul nostru, iar noi suntem doar niste marionete care actioneaza dupa un scenariu?

Sau poate o fi ceva legat de Univers si astrele ne-au decis soarta inca din momentul in care am fost conceputi, iar in timpul vietii noi trebuie sa ne gasim menirea, adica sa cautam acel ceva care va indeplini Destinul?

Din toate aceste intrebari, daca ar fi sa luam Destinul ca si subiect, pare ca el ar fi o sarcina, o treaba importanta de facut, un job pe care noi nici macar nu l-am ales, dar pe care suntem obligati sa-l facem, ca ne place sau nu.

Destinul are istorie

Notiunea de Destin exista de cand lumea si pamantul si are originea in nevoia oamenilor de a gasi raspunsuri la intrebari existentiale.

De-a lungul secolelor s-au scris multe despre Destin si toate abordarile au valoarea lor, rostul lor, indubitabil.

In mitologia mesopotamiana exista ideea ca Soarta fiecaruia este scrisa, iar in mitologia germanica pana si zeii au un Destin. Pentru greci si romani Destinul era o fatalitate implacabila, care stapanea totul si era reprezentat printr-o roata, ca sa se inteleaga ca nu era loc de variatii, exceptii sau schimbari.

Despre Destin au scris Homer in Iliada, Virgiliu in Eneida si multi alti oameni extraordinari, care ne-au oferit opere inestimabile. Tema destinului a fost prezenta, de-a lungul istoriei noastre, in toate formele de arta, in filosofie, in religie, chiar si in fizica si matematica.

Si totusi, ce e Destinul?

Pe masura ce am inaintat in evolutie, iar stiintele despre om s-au dezvoltat, Destinul a capatat un sens mult mai amplu, mai clar. Acum Destinul este inteles ca si suma a alegerilor pe care le facem, fara sa se nege sau sa se excluda definitiile si ideile create de-a lungul secolelor.

Destinul e reprezentat de toate acele actiuni pe care le-am facut sau nu le-am facut si, in acelasi timp, e experienta nostra in lume. Adica, in loc sa dam vina pe cineva sau ceva pentru nereusitele noastre, ne asumam ca suntem cei care decid cum traim, ideal fiind sa o facem constient.

Creierul va cauta mereu sa ne puna la adapost de suferinta, de durere, de efort si intotdeauna va fi mai usor sa gasim un vinovat pentru orice neplacere, desigur, in exteriorul nostru. In felul acesta ramanem doar spectatori ai propriei vieti. E mai usor sa traim in zona de confort si sa evitam schimbarile, noul, cum ar spune romanul – “lasa bre, ca merge si asa!”, decat sa ne schimbam noi insine obiceiuri, convingeri sau alte trasaturi de caracter. Toate acestea din urma presupun efort, consum de energie.

In realitate suntem arhitectii propriilor noastre vieti, iar ce avem cu adevarat de facut pentru a trai viata dorita este sa actionam constient. Dorintele noastre sunt intelese cu adevarat doar de noi insine si pot fi indeplinite cu adevarat tot de noi.

Alege sa schimbi tu

Ceva nu-ti place, nu iti(mai) face bine? Schimba! Schimba colegii, jobu-ul, casa, gandurile tale, emotiile, atitudinea, abordarea. Totul se schimba oricum, cu sau fara voia ta. Alege sa schimbi tu, prin alegerea ta constienta, ceea ce se intampla in tine si cu tine.

E adevarat ca asta nu e asa de usor de facut precum e de spus, insa de indata ce vei invata sa traiesti constient si asumat, vei descoperi ca vina nici nu exista. Atunci Destinul va capata un sens pozitiv. Ceea ce ai deja in zestrea ta interioara, impreuna cu ceea ce alegi sa faci ca sa iti indeplinesti dorintele, alaturi de experientele pe care le acumulezi in calatoria vietii, te vor duce la implinirea propiului Destin.